EBA OPTICS BOUTIQUE
Lentile progresive.


Avem un singur standard: perfecțiunea. Fiecare persoană este unică și credem că perfecțiunea constă în individualizare. Lentilele noastre progresive sunt doar lentile de ultimă generație și îți oferă vedere foarte puțin restricționată indiferent de distanță.


Vedere 100% naturală cu cele mai bune lentile progresive

Fiecare ochelar cu lentile progresive este o mică operă de artă. Un ochelar cu lentile progresive performante trebuie să asigure vedere netă, cu tranziții line pentru aproape, intermediar și distanță, fără vreun compromis asupra confortului.


Lentilele progresive sunt acelea prin care poți vedea clar și continuu la toate distanțele (aproape, intermediar, distanță). Lentilele progresive sunt potrivite pentru cei care care suferă de o deteriorare a vederii de aproape din cauza vârstei – procesului natural de îmbătrânire.

Lentilele progresive sunt realizate astfel încât nu există nicio margine vizibilă astfel încât ochelarii au un aspect echilibrat estetic și permit vizualizarea fără obstacole a ochilor tăi. În plus, confortul asigurat este mult mai mare.

În cazul lentilelor progresive noi ne asigurăm că îți oferim cea mai mare adaptabilitate posibilă în funcție de necesitățile tale vizuale. Reușim acest lucru grație tehnologiilor revoluționare pe care le folosim și le adaptăm cu succes. Eye Lens Technology de la Rodenstock, stabilește standardele în domeniu.

Recomadăm și adaptăm cu succes doar lentile progresive din gama premium. Acest tip de lentile progresive sunt personalizate pe baza parametrilor individuali (distanța interpupilară, forma feței, etc.. În plus, la EBA OPTICS Boutique, datorită măsurării ochilor cu DNEye® Scanner, putem să exploatăm potențialul tău vizual 100%.

Toate beneficiile sunt evidente pentru viitorul purtător mai ales în timpul înserării. În plus, mediul înconjurător va apărea pur și simplu mai clar și contrastul mai mare. Cel mai mare confort și cea mai bună compatibilitate îți vor oferi o experiență vizuală perfectă.


Când ai nevoie de lentile progresive?

Chiar dacă nu ai avut niciodată nevoie de ochelari, toată lumea cu ochii sănătoși trece în cele din urmă prin această etapă de schimbare -presbiopia- care determină creșterea dioptriei pentru vederea de aproape. Vestea bună este că acesta este un semn al ochilor sănătoși! După 40 de ani, majoritatea oamenilor suferă o deteriorare a vederii la aproape. Pentru a înţelege acest proces, trebuie să ştim cum se formează vederea clară: lentila cristalină a ochiului îşi schimbă forma în funcţie de distanţa la care se află obiectul privit. Elasticitatea cristalinului se deteriorează în cazul presbiopiei.

Presbyopia

Primul semn: atunci când citești ai tendinţa să ţii cartea sau ziarul mai departe de ochi şi tot mai departe, până când nu mai poţi continua. În acest caz, ochelarii de citit ce vă oferă vedere clară la 40 de cm ar putea reprezenta soluţia. Pentru alte situaţii, lentilele progresive ar putea fi mult mai confortabile. Cea mai ușoară cale de a corecta acest viciu de refracție este o pereche de ochelari cu lentile progresive. În acest fel te poți bucura de vedere la orice distanță cu o singură pereche de ochelari.

Nu toate lentilele progresive sunt la fel

Chiar dacă la prima vedere lentilele par a fi toate la fel, lucrurile nu stau chiar așa. Există sute de modele diferite de lentile progresive comercializate în piață, toate fiind fabricate din materiale diferite și având calități diferite. De aici și diferențe de prețuri care pot părea frapante. Există o mare diferență între vederea pe care o asigură lentilele care folosesc ultimele tehnologii și lentilele obișnuite.

lentile progresive 01

Lentile progresive obișnuite


lentile progresive 02

Lentile progresive individualizate

Diferenţierea lentilelor progresive se face ţinând cont de tehnologiile constructive folosite în producţie, tipurile de design progresiv şi gradul de individualizare.

Lucrăm doar cu cele mai bune lentile progresive

EBA OPTICS Boutique recomandă și folosește lentile progresive de la trei principali producători care fabrică majoritatea lentilelor progresive: Rodenstock, Essilor (Varilux) și Nikon. Fiecare producător are metoda sa unică de concepție și toți acești mari producători fac produse de calitate excepțională. Noi folosim doar cele mai bune lentile progresive ale acestor producători, iar recomandările le facem în funcțiile de detaliile prescripției, stilul de viață al fiecărui purtător și raportul preț-performanțe.

Lentilele progresive de vârf – lentile progresive individualizate

Lentilele progresive au apărut în piață în 1959. La debut nu au avut un mare succes, dar a fost un punct de plecare pentru acest concept. Pe măsură ce tehnologia a avansat, în anii 1980 au apărut lentile progresive noi cu design îmbunătățit, ceea ce a permis o adaptare mai ușoară a purtătorilor. Tehnologia a continuat să avanseze și în anii 1990, dar cu progrese semnificative abia în anul 2006. EBA OPTICS Boutique se poate lăuda cu adaptarea lentilelor progresive individualizate chiar de la început. Astăzi, grație noilor tehnologii, putem adapta cu succes lentile progresive aproape oricărui pacient.

Cele mai performante lentile progresive sunt lentilele individualizate. Principiul este simplu: suprafața se prelucrează în conformitate cu o geometrie care rezultă din calcule complexe, în scopul de a obține cea mai adecvată corecție prin prelucrarea punct cu punct a lentilei. Această tehnologie este astăzi utilizată de către toți producătorii consacrați și constă în introducerea în calculul suprafeței optice, în plus față de elementele clasice care apar în prescripția medicală, a parametrilor individuali: unghiul pantoscopic PT, curbura ramei FFA, distanţa vertex CVD, etc…

Nu veți beneficia cu adevărat de toate aceste progrese tehnologice dacă nu aveți o prescripție corectă și dacă montajul nu respectă toate regulile impuse de acest tip de ochelar. La EBA OPTICS Boutique întregul lanț de realizare a ochelarului progresiv este complet: prescripția, măsurătorile suplimentare și montajul sunt efectuate toate într-un singur loc.

Diferenta între lentilele progresive obișnuite și cele de vârf

Diferența între o lentilă progresivă uzuală și o lentilă progresivă de vârf constă în calitatea prelucrării şi în vechimea designului progresiv utilizat. În timp ce progresivele de vârf ale producătorilor consacrați sunt dezvoltate şi produse folosind cele mai moderne metode de calcul şi de prelucrare, progresivele obișnuite sunt produse folosindu-se un design învechit. Acesta este motivul pentru care apar diferenţe în confortul purtării şi în calitatea vederii. Proprietăţile importante ale unei lentile progresive performante, cum ar fi adaptabilitatea rapidă şi zone vizuale largi şi clare, nu pot fi oferite la acelaşi nivel de o lentilă progresivă uzuală. De aceea purtătorul de ochelari este obligat să se mulţumească cu un confort şi o calitate a vederii mai scăzute.

Aplicarea corectă a celor mai noi tenologii asigură cele mai bune rezultate – mai ales în cazul lentilelor progresive

Timpul de adaptare cu lentilele progresive care folosesc cele mai noi tehnologii în combinație cu expertiza noastră este aproape instantaneu. Cheia succesului nostru este cunoașterea diferitelor tipuri de design, a tehnologiilor de fabricație aplicate, și identificarea celor mai compatibile cu prescripția și stilul de viață al fiecăruia. Cunoșterea tuturor tipurilor de design ne permite să-ți facem recomadări pe care să le înțelegi mai ușor pentru a lua decizii informate în privința lentilelor tale.

În industria optică, principalii producători sunt foarte mândrii de progresele lor în ceea ce privește concepția celor mai precise și avansate lentile din lume. Aceste lentile sunt create doar cu echipamente calibrate de înaltă precizie. Acești mari producători își marchează lentilele laser pentru a fi identificate. Cu toate acestea industria este inundată de clone, impostori, produse de proastă calitate sau lentile cu design învechit pentru a menține un preț atractiv dar care să-i asigure un profit maxim. Există o mare diferență între vederea pe care o asigură lentilele care folosesc ultimele tehnologii și lentilele obișnuite. Diferenţierea lentilelor progresive se face ţinând cont de tehnologiile constructive folosite în producţie, de tipurile de design progresiv şi de gradul de individualizare. Raportul preţ – performanţă este un criteriu important ce trebuie luat în calcul în alegerea lentile progresive potrivite.

Pretențiile noastre față de calitate

Acesta este motivul pentru care clienții noștri se întorc și ne recomandă mai departe. Aceștia vin să cumpere cele mai avansate lentile de ochelari de la profesioniști care posedă cunoștințele și au expertiza celor mai bune tehnologii la îndemână. Folosim cele mai bune lentile și putem oferi întotdeauna garanția autenticității lentilelor pe care le folosim. Aplicarea cu succes a celor mai noi tehnologii se face cu succes doar prin discuția cu specialistul. Pentru a cunoaște mai multe despre cum puteți bține maximum de la o lentilă, vă invităm să ne vizitați la magazinul in Str. C.A. Rosetti 15, Sector 1, București.

Opticianul- Pionul Principal

Pe scurt: pentru a beneficia de toate avantajele unei lentile progresive individualizate, optometristul trebuie să măsoare o serie de parametri în afara celor tradiționali (dioptrii și distanță interpupilară), precum: Distanța Vertex, Curbura Ramei, Centrul de Rotație al ochiului, Coeficientul de mișcare ochi-cap, Coeficientul de stabilitate, Unghiul pantoscopic.

La EBA OPTICS Boutique veți observa aparate complexe de măsurare: ele se află aici pentru a determina valorile necesare individualizării și realizării unui montaj perfect al lentilelor progresive. Toate aceste valori sunt necesare producătorului pentru realizarea lentilei individualizate si pentru optician pentru realizarea unui montaj perfect. Opticianul este un actor important în acest proces eleborat, cu atât cât este și cel care va monta în ramă lentilele astfel comandate. Ochelarul face parte dintr-un lanț complex de cercetare și dezvoltare, de know how industrial și de abilități pe care optometristul le pune la dispoziția dumneavoastră. Noi vă garantăm că acest lanț nu este întrerupt și că veți beneficia de maximum de performanță de la noile dumneavoastră lentile progresive.

Găsește ochelarii perfecți la EBA OPTICS Boutique.

Te-ai convins? Atunci vizitează-ne.

La EBA OPTICS Boutique vei găsi toate informațiile necesare despre noi tăi ochelari cu lentile progresive. Te așteptăm cu plăcere!